proeres (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROÉRES s. n. v. proeresis.proeres (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)proerés (-suri), s. n. – Intenție bună, bunăvoință. –
Var. proeresis. Ngr. προαίρεσις (Tiktin).
Sec. XIX,
înv.proeres (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)proeres n. bună intențiune (vorbă ieșită dîn uz):
mai adaog de bun proeresul meu AL. [Gr. mod.].