procliză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROCLÍZĂ, proclize, s. f. (
Gram.) Așezare a unui cuvânt neaccentuat înaintea altui cuvânt, cu care poate face corp fonetic comun. – Din
fr. proclise.procliză (Dicționar de neologisme, 1986)PROCLÍZĂ s.f. (op.
encliză) Așezare a unui cuvânt sau a unei particule în poziție proclitică. [< fr.
proclise, cf. gr.
proklisis].
procliză (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROCLÍZĂ s. f. așezare a unui cuvânt, a unei particule etc. în poziție proclitică; antepunere. (< fr.
proclise)
procliză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)proclíză (pro-cli-) s. f.,
g.-d. art. proclízei; pl. proclíze