proclitic - explicat in DEX

proclitic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PROCLÍTIC, -Ă, proclitici, -ce, adj. (Gram.; despre cuvinte) Care nu are accent propriu și este așezat înaintea altui cuvânt cu care face corp fonetic comun. – Din fr. proclitique.

proclitic (Dicționar de neologisme, 1986)
PROCLÍTIC, -Ă adj. (Despre cuvinte) Care se leagă de cuvântul următor și nu are accent propriu. [< fr. proclitique, cf. gr. proklitikos].

proclitic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PROCLÍTIC, -Ă adj. (despre cuvinte; articole nehotărâte, posesive și prefixe) așezat înaintea altui cuvânt, neavând accent propriu. (< fr. proclitique)

proclitic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*proclític, -ă adj. (vgr. proklitikós. V. enclitic). Gram. Se zice despre un cuvînt care n´are accent și face corp cu următoru, ca îl, îĭ în l-a văzut, ĭ-aduce.

proclitic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
proclític (pro-cli-) adj. m., pl. proclítici; f. proclítică, pl. proclítice

proclitic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
proclitic a. Gram. se zice de vorbele lipsite de ton și care se reazimă pe vorbele următoare: te-am văzut.