probozi - explicat in DEX

probozi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PROBOZÍ, probozesc, vb. IV. Tranz. (Înv., reg. și fam.) A mustra, a dojeni, a certa pe cineva; a face de rușine; a ocărî. – Din sl. proobraziti.

probozi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
probozí, probozésc, vb. IV 1. (înv., reg. și fam.) a certa, a dojeni, a mustra; a face de rușine; a ocărî. 2. (refl.; despre frunze, iarbă, vegetație) a începe să se ofilească, să se veștejească, să se îngălbenească. 3. (refl.) a se întrista; a se rușina.

probozi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
probozí (probozésc, probozít), vb. – A certa, a mustra, a dojeni. Var. (îm)probozi, pobrozi, probăzi, pobrăzi. Sl., cf. sb. preobrazati „a reforma, a transforma”; după Tiktin din sl. poobrazati „a reprezenta”. În Mod., rar. – Der. probozeală, s. f. (mustrare, dojană); probăzitură, s. f. (insultă).

probozi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
probozi, probozesc v. t. (înv., reg.) a mustra, a dojeni, a certa (pe cineva); a face de rușine / de ocară (pe cineva)

probozi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
probozí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozésc, imperf. 3 sg. probozeá; conj. prez. 3 să probozeáscă

probozì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
probozì v. Mold. a ocărî, a înfrunta: mă probozia bărbatul CR. [Slav. POOBRAZĬNŬ, ce ține de obraz; pentru sensul figurat, cf. sinonimul înfruntà].