proba (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROBÁ, probez, vb. I.
Tranz. 1. (Folosit și
absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerințe etc.; a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.
2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidență. – Din
lat. probare.