privilegiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIVILÉGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor; (
concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc. ♦
Spec. (
Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale. ♦
P. gener. Drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva. [
Pl. și: (
înv.)
privilegiuri] – Din
fr. privilège, lat. privilegium.privilegiu (Dicționar de neologisme, 1986)PRIVILÉGIU s.n. Înlesnire, drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. ♦ (
Jur.) Drept de care se bucură o persoană (juridică sau fizică) de a fi preferată la plată înaintea altora. [Pron.
-giu, pl.
-ii, -iuri. / < lat.
privilegium, cf. it.
privilegio, fr.
privilège].
privilegiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRIVILÉGIU s. n. 1. drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. 2. (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat la plată înaintea altora. (< fr.
privilège, lat.
privilegium)
privilegiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)privilégiu [
giu pron. giu]
s. n.,
art. privilégiul; pl. privilégii, art. privilégiile (-gi-i-)privilegiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)privilegiu n.
1. drept sau folos particular acordat cuiva:
Revoluțiunea cea mare franceză a distrus vechile privilegii; 2. act ce conține concesiunea unui privilegiu:
tipografii aveau înainte privilegii pentru cărțile lor; 3. facultate particulară, dar natural:
rațiunea e privilegiul omului.privilegiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*privilégiŭ n. (lat.
privilegium, d.
privus, privat, și
lex, légis, lege)). Prerogativă, avantaj, favoare, drept personal pe care nu-l aŭ și alțiĭ și care e stabilit de uz orĭ acordat de suveran:
privilegiile nobilimiĭ odinioară, privilegiu dat de Roman-Vodă al Moldoveĭ la 4 Aŭgust 1447 Sașilor din Brașov. Lege specială făcută p. o societate:
Banca Națională a Româniiĭ are privilegiu de a emite hîrtiĭ de bancă. Fig. Dar al naturiĭ saŭ al soarteĭ:
frumuseța [!] e mare privilegiŭ. – Pe la 1800-1860
priviléghie, f. (rus.
privilégiĭa). V.
scutire, pronomie, preferență [!].