priveghi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIVÉGHI, priveghiuri, s. n. (
Pop.)
1. Veghere a unui mort noaptea înainte de înmormântare.
2. Veghe, pază, strajă. [
Var.: (
reg.)
privéghe s. f.] – Din
priveghea (derivat regresiv).
priveghi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)privéghi, -uri, s.n. –
1. Veghere a unui mort, noaptea, înainte de înmormântare: „De cu seară, precum și în celelalte seri, până nu-i înmormântat, se strâng în priveghi. În aceste seri se strâng la casa mortului tineri, bătrâni. Tinerii se joacă în cărți și alte jocuri de petrecere, iar bătrânii citesc” (Bârlea 1924 II: 472). – Der. regr. din priveghea „a păzi” (< lat. pervigilare); Din rom. provin ucr. prewetje, srb. privek „serbare nocturnă„.
priveghi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)privéghi (
pop.)
s. n.,
pl. privéghiuripriveghĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)privéghĭ n., pl.
ghĭurĭ (vrom.
preveghĭ, lat.
per-vigĭlium). Veghere toată noaptea la un mort (cînd se adună la țară flăcăiĭ și fetele, și familia mortuluĭ le dă de mîncat și de băut). Priveghere, serviciŭ religios noaptea.