primejdie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIMÉJDIE, primejdii, s. f. Împrejurare, situație care amenință liniștea, securitatea sau existența cuiva sau a ceva; pericol;
p. ext. necaz, supărare. ◊
Loc. adj. De primejdie =
a) primejdios;
b) care vestește un pericol. ♦ Risc. – Din
sl. prĕmeždije.primejdie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)priméjdie (priméjdii), s. f. – Pericol. –
Megl. primeajdă. Sl. (
bg.)
prĕmeždije (Mikloisch,
Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 191; Berneker, II, 32). –
Der. primejdios, adj. (periculos);
primejdui, vb. (a fi, a pune în pericol;
refl., a se expune unui pericol).
primejdie (Dicționaru limbii românești, 1939)priméjdie f. (vsl. bg.
prĭe-méždiĭe, d.
mežda, bg.
-dá, răzor, hotar, adică „ceĭa ce e peste hotar”, ca și vgerm.
eli-lenti, străinătate, ngerm.
elend, mizerie. V.
mejdină). Pericul [!].
Prov. Paza bună trece primejdia rea, e bine să ĭeĭ precauțiunĭ din ainte [!], prudența e mama siguranțeĭ. – Vechĭ și
-jde.primejdie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)priméjdie (-di-e) s. f.,
art. priméjdia (-di-a), g.-d. art. priméjdiei; pl. priméjdii, art. priméjdiile (-di-i-)primejdie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)primejdie f. pericol. [Bulg. PREMEJDE].