priință - explicat in DEX

priință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRIÍNȚĂ, priințe, s. f. (Pop.) 1. Atitudine favorabilă; bunăvoință, simpatie, prietenie. ◊ Expr. A fi (cuiva) cu priință = a fi devotat, credincios (cuiva), a fi de partea cuiva. 2. Folos, ajutor, serviciu. ◊ Loc. adj. De (sau cu) priință = folositor. – Prii + suf. -ință.

priință (Dicționaru limbii românești, 1939)
priínță f., pl. e (d. priesc). Vechĭ. Bunăvoință. Azĭ. Prielnicie, calitatea de a fi priincĭos: priința aeruluĭ de brad.

priință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
priínță (pop.) s. f., g.-d. art. priínței; pl. priínțe

priință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
priință f. favoare: cerul le-a fost cu priință. [V. priì].