prichindel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRICHINDÉL, prichindei, s. m. Om mic de statură, de obicei vioi și poznaș. ♦ Copil mic (sprinten și zburdalnic); pici. –
Et. nec.prichindel (Dicționaru limbii românești, 1939)prichindél m., pl.
eĭ (după var.
ghimirtic, cp. cu ung.
gyermek, copil).
Fam. Pitic, bondoc, copil saŭ om prea mic:
un prichindel de băĭat, de om. Numele unuĭ băĭețel șiret din poveștĭ. – Fem.
-dúță: doŭă prichinduțe de fete. – Și
pritinghel (Șez. 37, 23),
chiprindel, chipidric, chipirdúș (f.
-ușă),
ghibirdíc, ghibîrdel, ghibîrdic; ghimirtic (Șez. 30, 292, și 31, 108),
ghemîrdic și
-óc (Arg.),
giritic (Bucov.),
bimbiric și
ghirghilic.