prichici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRICHÍCI, prichiciuri, s. n. (
Pop.) Margine îngustă, ieșită în afară, în formă de poliță
1, la horn, la cuptor sau la vatra țărănească. ♦ Marginea de jos a ferestrei, ieșită în afară ca o streașină. – Din
ucr. prypičok.prichici (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prichíci (prichíciuri), s. n. – (
Mold.) Poliță, raft de horn. –
Var. Trans. prepici. Maram. priptici. Sl.,
cf. sb. pripecak „marginea din față a hornului”,
ceh. pripecek „bancă de cărămizi lîngă vatră” (Cihac, II, 249; Tiktin), din
sl. pesti, peką „a frige”. –
Der. din
rut. prykydka „înnăditură” (Candrea) nu este probabilă.
prichici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prichíci (
pop.)
s. n.,
pl. prichíciuriprichicĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)prichícĭ (Mold.) și
prepícĭ (Trans.) n., pl.
cĭurĭ și
ce (din răd. slavă
pek, de unde bg.
pripek, loc expus soareluĭ, sîrb.
pripeka, pîrlire, arșiță, rus.
pripëka, loc ars,
pripekátĭ, pripéčĭ, a arde, a distruge. V.
pecie, pripec, pripesc). Poliță sus orĭ jos la sobă, la vatră, la fereastră:
puse ibricu pe prichicĭu sobeĭ. V.
corlată, glaf.