prezbit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREZBÍT, -Ă, prezbiți, -te, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care suferă de prezbitism. – Din
fr. presbyte.prezbit (Dicționar de neologisme, 1986)PREZBÍT, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de prezbitism. [< fr.
presbyte, cf. gr.
presbys – bătrân].
prezbit (Marele dicționar de neologisme, 2000)PREZBÍT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de prezbitism. (< fr.
presbyte)
prezbit (Dicționaru limbii românești, 1939)*prezbít, -ă adj. (vgr.
presbýtes, bătrîn, prezbit, fiind-că, de ordinar, bătrîniĭ nu văd bine de cît [!] de departe, și
présbys, bătrîn, vechĭ. V.
preut). Care vede bine numaĭ de departe. Subst.
Un prezbit. V.
miop.prezbit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prezbít adj. m.,
s. m.,
pl. prezbíți; adj. f.,
s. f. prezbítă, pl. prezbíte