premeditațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREMEDITAȚIÚNE s. f. v. premeditație.premeditațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*premeditațiúne f. (lat.
prae-meditatio, -ónis. Precugetare, acțiunea de a premedita:
crimă comisă cu premeditațiune. – Și
-áție, dar ob.
-áre.premeditațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)premeditați(un)e f.
1. acțiunea de a premedita;
2. Jur. plan chibzuit ce a preces execuțiunea unei crime:
premeditațiunea este o circumstanță agravantă.