prelegere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRELÉGERE, prelegeri, s. f. Curs, lecție ținută într-o școală de grad superior; conferință publică (aparținând unui ciclu); prelecție. –
Cf. lat. praelegere.prelegere (Dicționar de neologisme, 1986)PRELÉGERE s.f. Lecție (făcând parte dintr-un curs universitar); conferință publică; prelecțiune. [< lat.
praelegere].
prelegere (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRELÉGERE s. f. lecție (dintr-un curs universitar); conferință publică. (< lat.
praelegere)
prelegere (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prelégere (prelégeri), s. f. – Lectură publică, lecție. După
germ. Vorlesung contaminat cu
lat. praelegere (Tiktin).
prelegere (Dicționaru limbii românești, 1939)*prelégere f. (după germ.
vor-lesung, care și el e tradus după lat.
prae-lectio, curs, lecțiune, și
praelégere, a citi explicînd în fața unuĭ auditoriŭ. Verbu
a prelege, ca germ.
vorlesen, nu există în limba rom.).
Trans. Curs, lecțiune la universitate. V.
proponiment.prelegere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prelégere s. f.,
g.-d. art. prelégerii; pl. prelégeriprelegere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prelegere f. lecțiune făcută de un profesor la Universitate.