prelegere (Dicționaru limbii românești, 1939)*prelégere f. (după germ.
vor-lesung, care și el e tradus după lat.
prae-lectio, curs, lecțiune, și
praelégere, a citi explicînd în fața unuĭ auditoriŭ. Verbu
a prelege, ca germ.
vorlesen, nu există în limba rom.).
Trans. Curs, lecțiune la universitate. V.
proponiment.