pre (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRE1- Element de compunere care înseamnă „înainte”, „anterior” și care servește la formarea unor substantive, a unor verbe, a unor adverbe și a unor adjective. – Din
fr. pré-.pre (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRE2 prep. v. pe.pre (Dicționar de neologisme, 1986)PRE- Element prim de compunere savantă cu semnificația:
1. „anterior în timp”, „anterior”, „înainte de”.
2. „anterior în spațiu”, „înainte de”.
3. „Evoluat”, „ridicat”, „eminent”.
4. „Superlativ”, „foarte”, „prea”. [< fr.
pré-, cf. lat.
prae].
pre (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRE- pref. 1. „anterior” (temporal și spațial). 2. „evoluat”, „ridicat”, „eminent”. 3. „superlativ”. (< fr.
pré-, cf.
lat. prae)
pre (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pre- Pref. verbal care indică repetiția sau insistența.
Lat. per-, cf. de
ex. săra „a pune sare”, față de
a presăra „a împrăștia” sau „a risipi”
linge „a da cu limba” față de
a prelinge „a picura”. S-a confundat formal cu
pre- ‹
lat. prae-, frecvent în formații neologice și mai rar în formații tradiționale, care arată anterioritatea:
cf. seară „amurg”,
preseară „ajun”. Din cauza asemănării, a substituit uneori
pref. sl. prĕ-, cf. pribeag, primejdie, prisacă (Nandriș,
R. istorică rom., II, 407; Rosetti, II, 45).
pre (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pre prep. (lat.
per. V.
pe).
Vechĭ. Pe:
mîntuĭește-l pre el, Doamne! Azĭ e numaĭ prefix, ca´n
pre-fac.pre (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *pre- (lat.
prae), pref. care înseamnă „înainte”, ca´n
preistorie, prestabilesc. V.
ante-.pre (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pre prep. V.
pe.