praștie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)práștie (prắștii), s. f. –
1. Veche armă de aruncat bolovani. –
2. Distanță străbătută de o piatră aruncată cu praștia. –
3. Ceatlău prins la capătul osiei pentru a permite înhămarea a trei cai. –
4. Căpăstru, frînghie cu care se dresează caii la manej. –
Mr. praoște, megl. praști. Sl. prašta (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 261; Conev 122),
cf. bg. praštka, cr.,
slov.,
prača, rus. prăstĭ. –
Der. prășcău (
var. prașcău),
s. m. (
Mold.,
Trans., haimana, pierde-vară);
prăștiaș, s. m. (luptător cu praștia, cal lăturaș);
prăștier, s. m. (cal lăturaș);
împrăștia, vb. (a răspândi, a risipi, a dispersa).