praștie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÁȘTIE, praștii, s. f. 1. Veche armă de luptă formată dintr-o bucată de piele legată cu două sfori, cu care se aruncau pietre asupra dușmanului; (azi) jucărie făcută dintr-una sau două fâșii de elastic la capătul cărora se leagă o bucată de piele, de cârpă etc. în care se pune o pietricică spre a fi azvârlită. ◊
Loc. adj. Ca din praștie = repede, cu viteză; în mod violent.
2. Aruncătură cu praștia (
1); distanța pe care o străbate o piatră azvârlită cu praștia. ◊
Expr. Ca de o praștie sau
cât dai (sau
ajungi) cu praștia = la o distanță relativ mică.
3. Frânghie, funie care se leagă de leucă ori de capătul osiei unei căruțe și de care se prinde un cal lăturaș. ◊
Cal de praștie = cal lăturaș. ◊
Expr. (
Reg.)
A-și lua hamul și praștia = a-și căuta de lucru; a se apuca cu hotărâre de treabă; a-și găsi un rost. ♦ Frânghie sau căpăstru de care se ține un cal pentru a-l dresa. ◊
Expr. A da un cal la praștie = a dresa un cal, ținându-l de o frânghie și făcându-l să alerge în cerc. – Din
sl. prašta.