prăjină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊
Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat.
A paște (pe cineva)
cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău.
A lua (pe cineva)
cu prăjina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă).
2. Tijă lungă (de metal) cu diverse întrebuințări (tehnice).
3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism la săritura în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument.
4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5- 7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (
Concr.) Instrument cu care se făcea altădată măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. –
Et. nec.