prăvăli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂVĂLÍ, prăvălesc, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A (se) înclina, a (se) apleca într-o parte; a (se) răsturna, a (se) rostogoli; a cădea sau a face să cadă, a (se) arunca în adâncime, a (se) prăbuși, a (se) trânti. ♦
Refl. A fugi în goana mare, a se năpusti la vale; a se repezi spre ceva, a tăbărî, a da buzna. ♦
Refl. (Despre ape) A curge cu repeziciune, căzând de la înălțime; a se revărsa, a se întinde. ♦
Refl. Fig. A se întinde, a se răspândi, a se împrăștia. ♦
Tranz. A arunca; a azvârli.
2. Refl. (Despre vânt, furtună, ploaie etc.) A se dezlănțui cu putere, a se porni cu violență.
3. Tranz. și
refl. A (se) surpa, a (se) nărui, a (se) dărâma, a (se) prăbuși. – Din
bg. provalja, scr. provaliti.prăvăli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prăvălí (prăvălésc, prăvălít), vb. –
1. A se rostogoli, a se învîrti. –
2. A doborî, a pune jos. –
Var. sprăvăli. Sl. provaliti (Miklosich,
Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 443; Conev 38). –
Der. prăvăl, s. n. (rîpă, coastă; gîrlă; șuvoi);
prăvălac, s. n. (coastă, pantă);
prăvălatec (
var. prăvălatic),
adj. (abrupt);
prăvăliș, s. n. (povîrniș, pantă);
prăvăluc, s. n. (versant).
prăvăli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăvălí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. prăvălésc, imperf. 3
sg. prăvăleá; conj. prez. 3
să prăvăleáscăprăvălì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prăvălì v.
1. a rostogoli, a răsturna:
mica buturugă carul mare mi-l prăvale AL.;
2. a cădea iute dintr’o înălțime:
stânca stă să se prăvale EM. [Slav. PROVALITI].