prăpastie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂPÁSTIE, prăpăstii, s. f. Povârniș înalt și abrupt, situat de obicei într-o regiune muntoasă; hău, abis, genune. ◊
Expr. A duce (sau
a împinge, a băga pe cineva)
în prăpastie = a pricinui (cuiva) mari neajunsuri; a duce la pierzanie, la pieire, a distruge.
A fi (sau
a se afla) pe (sau
la) marginea prăpastiei = a se afla într-o situație extrem de critică.
A spune (sau
a vorbi) prăpăstii =
a) a spune lucruri care înspăimântă;
b) a spune lucruri lipsite de rațiune, prostii, bazaconii. ♦
Fig. Nenorocire, dezastru; primejdie mare. ♦ (
Înv. și
pop.) Noian de ape; adâncul apelor. [
Pl. și:
prăpastii] – Din
sl. propastĩ.prăpastie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prăpástie (-ăstii), s. f. –
1. Hău, abis, genune. –
2. Gol, imensitate. –
3. Prostie, fleac. –
Sl. (
rus.)
propastĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 211),
cf. prăpădi. –
Der. prăpăstui, vb. (a rostogoli;
refl., a se năpusti;
refl., a se tulbura);
prăpădere, s. f. (
înv., prăpastie), creație personală a lui Dosoftei;
prepestenie, s. f. (
Olt., prăpastie; dezastru).
prăpastie (Dicționaru limbii românești, 1939)prăpástie f. (vsl.
propastĭ, rus.
própastĭ. V.
prăpădesc). Abis, precipițiŭ, loc foarte adînc în care poțĭ cădea:
prăpăstiile Carpaților. Pl.
Fig. Iron. Enormitățĭ, bazaconiĭ, prostiĭ saŭ mincĭunĭ colosale:
ce prăpăstiĭ spune acela? – Vechĭ
prăpáste și
propáste, pl.
ăștĭ.prăpastie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăpástie (-ti-e) s. f.,
art. prăpástia (-ti-a), g.-d. art. prăpástiei; pl. prăpắstii, art. prăpắstiile (-ti-i-)prăpastie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prăpastie f.
1. groapă adâncă;
2. pl. lucruri nemai auzite:
n’auzi ce prăpăstii spun frații tăi ? ISP. [Slav. PROPASTĬ].