prăgar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂGÁR, prăgare, s. n. (
Reg.) Fiecare dintre grinzile care se așază de-a curmezișul pe temelia unei case și prin care se delimitează încăperile. –
Prag +
suf. -ar.prăgar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)prăgár,
prăgáre, s.n. (reg.)
1. fiecare dintre grinzile care se așază de-a curmezișul pe temelia unei case și prin care se delimitează încăperile.
2. grindă care se pune deasupra ușorilor ușii, formând pragul de sus; prăguriță.
3. prag.
prăgar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăgár (
reg.)
s. n.,
pl. prăgáre