prădător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂDĂTÓR, -OÁRE, prădători, -oare, s. m. și
f. 1. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț.
2. (
Reg.) Om risipitor, cheltuitor. –
Prăda +
suf. -ător.prădător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prădătór (rar)
s. m.,
pl. prădătóriprădător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prădător m. cel ce pradă.