prăștină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂȘTÍNĂ1, prăștini, s. f. (
Reg.) Rachiu de tescovină sau de drojdie; boștină. – Din
bg. praština.prăștină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂȘTÍNĂ2, prăștini, s. f. Prăjină care se înfige în vârful clăii de fân, pentru a o fixa. ♦ Prăjină care se pune pe stuful sau pe paiele de pe acoperișul unei case țărănești, pentru a le fixa. –
Et. nec.prăștină (Dicționaru limbii românești, 1939)1) prăștínă f., pl.
ĭ (var. din
prăjină).
Est. Prăjină mare (une-orĭ ramificată) de pus pe claĭe ca să n´o împrăștie vîntu. Nuĭa mare de pus pe cînepă în lac ca să n´o rîdice [!] apa.
prăștină (Dicționaru limbii românești, 1939)2) prăștínă f., pl.
ĭ (cp. cu
prăjesc).
Sud. Rachiŭ de drojdie, tescovină.
prăștină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăștínă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. prăștínii; (feluri, porții, prăjini)
pl. prăștíniprăștină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prăștină f. Mold.
1. prăjină pe coama casei țărănești, legată la vârf de altă prăjină spre a feri acoperișul de violența vântului;
2. prăjină pe un stog de fân. [Cf.
praștie].