potlog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTLÓG, potloage, s. n. Bucată de piele cu care se cârpește încălțămintea; petic. – Din
bg.,
scr. podlog.potlog (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)potlóg (potloáge), s. n. –
1. Petic, bucată de piele sau de talpă pentru cîrpit. –
2. Bucată de piele în general. –
Var. plotog, plotoagă, potloagă. Megl. pulog. Sl. podŭlogŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Miklosich,
Lexicon, 599; Cihac, II, 281; Conev 85),
cf. bg.,
sb.,
cr. podlog. –
Der. potlogar, s. m. (
Trans., cîrpaci, golan, borfaș, șarlatan; șmecher, hoț), pentru al cărui semantism
cf. papugiu,încălța, potcovi; potlogări, vb. (a pungăși);
potlogărie, s. f. (pungășie);
potlogăresc, adj. (de potlogar);
potlogărit, s. n. (hoție).
potlog (Dicționaru limbii românești, 1939)potlóg n., pl.
oage (vsl.
podŭ-logŭ, pus dedesupt [!], d.
podŭ, dedesupt, și
ložiti, a pune, bg.
podlog, potlog, bucată adăugată, sîrb.
podlog, podloga, bază, scăunel, talpă, rus.
podlóg, fraudă, pretext. V.
dîr-, pîr-, po- și
ză-log). Bucată de pele [!] cu care se cîrpește talpa încălțămintelor (V.
taban). Pele saŭ zdreanță aruncată:
caliciĭ căutaŭ potloage pin [!] gunoĭ. – Și
plotóg (Olt. Trans.) și
porlog (Munt. Trans.).
potlog (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)potlóg, potloage, s.n. – Bucată de piele, de opincă (Bud 1908); petic. – Din sl. podŭlogŭ, cf. bg., srb. podlog (DER).
potlog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)potlóg (po-tlog) s. n.,
pl. potloágepotlog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)potlog n. bucată de piele pentru dresul încălțămintelor:
ori ți-oiu pune vr´un potlog PANN. [Serb. PODLOG, talpă (lit. ce se pune dedesupt)].