poteră - explicat in DEX

poteră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere. – Var. (reg.) pótiră s. f.] – Din bg., scr. potera.

poteră (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
póteră, pótere, s.f. 1. (înv.) ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care urmăreau pe răufăcători și pe haiduci. 2. (reg.) herghelie de cai; haită de lupi.

poteră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
póteră (pótere), s. f. – Patrulă, rond, grup de urmăritori ai unui evadat. Sl. potĕra „persecuție” (Miklosich, Lexicon, 648; Cihac, II, 281), cf. bg. poter, sb. potjera, slov. potir, megl. putirés „a prinde”. – Der. poteraș, s. m. (polițai, ipistat).

poteră (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
poteră, potere s. f. (intl.) denumire generică dată poliției.

poteră (Dicționaru limbii românești, 1939)
póteră f., pl. e și ĭ (bg. pótera, sîrb. pótera, poteră, urmărire, poterati, a urmări, d. vsl. *poterĭati, a urmări. V. în-teresc). Ceată de soldațĭ, polițiștĭ orĭ alțĭ oamenĭ care urmăresc tîlhariĭ.

poteră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
póteră s. f., g.-d. art. póterii; pl. póteri

pòteră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pòteră f. ceată de arnăuți pentru urmărirea hoților de codru. [Bulg. POTĬERA, ceată (din slav. TERĬATI, a goni)].