poteră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [
Pl. și:
potere. –
Var. (
reg.)
pótiră s. f.] – Din
bg.,
scr. potera.