postùm - explicat in DEX

postum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre aprecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus.

postum (Dicționar de neologisme, 1986)
POSTÚM, -Ă adj. 1. Descoperit, dat publicității după moartea autorului. 2. Întâmplat după moartea cuiva. 3. (Despre un copil) Născut după moartea tatălui. [< lat. postumus].

postum (Marele dicționar de neologisme, 2000)
POSTÚM, -Ă adj. 1. (și s. f.) descoperit, publicat după moartea autorului. ◊ (p. ext.) întâmplat după moartea cuiva. 2. (despre copii) născut după moartea tatălui. (< fr. posthume, lat. posthumus)

postum (Dicționaru limbii românești, 1939)
*póstum, -ă adj. (lat. póstumus, superlativu d. post, după, ca ultimus, ultumus d. ultra. V. posterior). Născut după moartea tatăluĭ: fiŭ póstum. Publicat după moartea autoruluĭ: opere póstume. – Fals -úm (după fr.).

postum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme

postùm (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
postùm a. 1. născut după moartea tatălui: copil postum; 2. publicat după moartea autorului: operă postumă.