postavă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POSTÁVĂ, postăvi, s. f. (
Pop.)
1. Albie (care servește la frământatul aluatului, la spălatul rufelor etc.).
2. Ladă în care curge făina la moară în timpul măcinatului. – Din
scr. postava.postavă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)postávă (-ve), s. f. –
1. Albie, covată. –
2. Beci. –
Megl. pustav. Sl. podŭstava „depozit” (Cihac, II, 280; Conev 61),
cf. bg. postav, sb.,
cr. postava. Este dubletul lui
posteucă, s. f. (proptea care ridică osia carului în timpul ungerii), din
sl. podstavka (Tiktin).
postavă (Dicționaru limbii românești, 1939)postávă f., pl.
e și
ăvĭ (vsl.
podŭ-stava, lucru pus dedesupt [!],
postava, depozit, țesătură, sîrb.
postava, albie, căptușeală, bg.
postav, teasc, albie. V.
postav).
Vest. Albie, covată, copaĭe. Vasu în care cade făina la moară.
postavă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)postávă (albie) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. postắvii; pl. postắvipostavă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)postavă n.
1. albie mai mică;
2. lada dela moară în care cade făina:
(scumpul) caută să ia din coș grăunțe și din postavă mălaiu PANN. [Serb. POSTAVA, albie].