postum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat după moartea autorului. ♦ (Substantivat,
f.)
Postumele lui Eminescu. 2. (Despre aprecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte.
3. (
Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din
fr. posthume, lat. posthumus.postum (Dicționar de neologisme, 1986)POSTÚM, -Ă adj. 1. Descoperit, dat publicității după moartea autorului.
2. Întâmplat după moartea cuiva.
3. (
Despre un copil) Născut după moartea tatălui. [< lat.
postumus].
postum (Marele dicționar de neologisme, 2000)POSTÚM, -Ă adj. 1. (și s. f.) descoperit, publicat după moartea autorului. ◊ (p. ext.) întâmplat după moartea cuiva. 2. (despre copii) născut după moartea tatălui. (< fr.
posthume, lat.
posthumus)
postum (Dicționaru limbii românești, 1939)*póstum, -ă adj. (lat.
póstumus, superlativu d.
post, după, ca
ultimus, ultumus d.
ultra. V.
posterior). Născut după moartea tatăluĭ:
fiŭ póstum. Publicat după moartea autoruluĭ:
opere póstume. – Fals
-úm (după fr.).
postum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)postúm adj. m.,
pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúmepostùm (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)postùm a.
1. născut după moartea tatălui:
copil postum; 2. publicat după moartea autorului:
operă postumă.