poslușnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POSLÚȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc care era scutit de dări. ♦
P. gener. (
Înv.) Slujitor, servitor.
2. (
Înv.) Infirmier. [
Var.: (
înv.)
poslújnic s. m.] – Din
sl. poslušĩnikŭ.poslușnic (Dicționaru limbii românești, 1939)poslúșnic m. (vsl.
po-slušĭnikŭ, ascultător; bg.
poslušnik, servitor la o mînăstire [!]; rus. „ascultător, novice”. V.
pre-slușnic).
Vechĭ. Servitor mînăstiresc orĭ boĭeresc scutit de bir.
Sec. 19. Infirmier. – Și
-jnic.poslușnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poslúșnic s. m.,
pl. poslúșnici