posfat (Dicționaru limbii românești, 1939)
posfát n., pl. e saŭ urĭ (bg. póhvat, póhfat, pófat, îndemănare [!], d. pohfaštam, apuc, prind puțin; sîrb. za-hvatiti, a scoate apă. Tot așa, cercală, cĭorpac și meredeŭ vin d. verbe care aŭ acelașĭ înțeles. V. înșfac). Olt. Cĭorpac, chipceag. V. crîsnic, tîrboc.