port (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORT1- Element de compunere care înseamnă „purtător de...”, „susținător de...”, „purtare de...”, servind la formarea unor substantive. – Din
fr. porte-.port (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORT2, (
2,3)
porturi, s. n. 1. Faptul de a purta sau de a deține.
Portul armelor este interzis. 2. Conduită obișnuită, firească, normală.
Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul. 3. Îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. ◊
Expr. (
Pop.)
A purta portul (cuiva) = a se asemăna, a se potrivi cu cineva, a fi la fel cu cineva, a se adapta la felul de a fi al cuiva. ♦ Îmbrăcăminte folosită la anumite ocazii. – Din
purta (derivat regresiv).
port (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, încărcarea, descărcarea și repararea navelor.
2. Oraș care are un port (
1). – Din
fr. port, it. porto.port (Dicționar de neologisme, 1986)PORT- Element prim de compunere savantă având semnificația „poartă”, „ține”. [< fr.
porte- <
porter – a purta].
port (Dicționar de neologisme, 1986)PORT s.n. 1. Loc adăpostit la țărmul unei ape, unde pot staționa navele și unde se află instalațiile necesare pentru încărcarea și descărcarea lor.
2. Oraș clădit lângă un port (1). [Cf. fr.
port, it.
porto, lat.
portus].
port (Marele dicționar de neologisme, 2000)PORT1- elem. „poartă”, „ține”. (< fr.
porte-)
port (Marele dicționar de neologisme, 2000)PORT2 s. n. 1. loc amenajat la malul unei ape, care permite staționarea navelor și asigură traficul de mărfuri și de pasageri, executarea reparațiilor etc. 2. oraș situat lângă un port
2 (1). (< fr.
port, lat.
portus)
port (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)port (pórturi), s. n. – Loc amenajat pentru nave.
Fr. port, it. porto. –
Der. portuar, adj.;
port(o)-franc, s. n. din
fr. port franc, it. porto franco; portulan, s. n., din
fr. portulan.port (Dicționaru limbii românești, 1939)1) port n., pl.
urĭ (d.
a purta, ca și fr.
port, d.
porter, a purta. V.
ex-, im-, ra- și
su-port). Fel de haĭne, costum:
portu oltenesc. Purtare, atitudine obișnuită:
orĭ vorbește cum țĭ-e portu, orĭ te poartă cum țĭ-e vorba ! Neol. Acțiunea de a purta:
portu armelor (după fr.
le port d´armes). Taxa de transport la scrisorĭ și pachete (după fr.
port).
port (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *port n., pl.
urĭ (lat.
portus, fr.
port). Loc special unde corăbiile se pot adăposti fără să le bată valurile și unde-s cheĭurĭ de încărcare saŭ descărcare a mărfurilor:
portu Constanța, portu Galațĭ. Oraș așezat pe malu măriĭ saŭ fluviuluĭ și care are port.
Fig. Liman, loc de adăpost:
a ajunge în port. A face naufragiŭ în port, a te îneca ca Țiganu la mal; a face fiasco tocmaĭ cînd era să reușeștĭ.