popular (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor.
2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui.
3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural.
4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice;
p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din
fr. populaire.popular (Dicționar de neologisme, 1986)POPULÁR, -Ă adj. 1. Referitor la popor, din popor, al poporului.
2. Apărut, creat în popor.
3. Destinat poporului; accesibil tuturor.
4. Apreciat, iubit de popor; (
p. ext.) cunoscut de toată lumea. [Cf. lat.
popularis, fr.
populaire].
popular (Marele dicționar de neologisme, 2000)POPULÁR, -Ă adj. 1. referitor la popor, din popor, al poporului. 2. apărut, creat în popor. 3. destinat poporului. 4. apreciat, iubit de popor. (< fr.
populaire)
popular (Dicționaru limbii românești, 1939)*populár, -ă adj. (lat.
popularis). Provenit din popor:
literatură, expresiune, credință populară. Făcut p. popor:
bibliotecă populară. Favorabil poporuluĭ:
lege populară. Ĭubit de popor:
un om popular. Adv. Ca poporu, simplu:
a scrie popular. V.
democratic, vulgar, poporan.popular (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)populár adj. m.,
pl. populári; f. populáră, pl. populárepopular (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)popular a.
1. ce privește poporul:
credință populară; 2. iubit de popor:
om popular.