popesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POPÉSC, -EÁSCĂ, popești, adj. (
Pop.) Care aparține unui popă (
1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊
Mere popești = soi de mere dulci și gustoase.
Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (
Pop.) Din neam de popă (
1). ♦
Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (
1). ♦
Fig. De dimensiuni, de proporții mari. –
Popă +
suf. -esc.popesc (Dicționaru limbii românești, 1939)1) popésc, -eáscă adj. (d.
popă, ca și vsl.
popĭskŭ popesc, d.
popŭ, popă).
Fam. Preuțesc [!], de popă:
haĭne popeștĭ. Fig. Zdravăn, țeapăn:
prînz, somn popesc. Mare:
buzunare popeștĭ. Slove popeștĭ, litere cirilice.
popesc (Dicționaru limbii românești, 1939)2) popésc v. tr. (d.
popă, ca și sîrb.
popiti, a popi, d.
pop, popă).
Fam. saŭ iron. Fac popă, preuțesc [!].
Par´că s´a popit popa (Munt. est), se zice cînd îs aprinse prea multe lumînărĭ. V.
hirotonisesc.popesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)popésc (
pop.)
adj. m.,
f. popeáscă; pl. m. și
f. popéștipopesc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)popesc a.
1. ce ține de popă;
2. caligrafic:
slovă popească; 3. (ironic) sforăitor:
trage Ivan un somn de cele popești CR. ║ adv.
popește, ca popii:
carte nu știe, dar calcă popește PANN. (v.
popă).