pom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POM, pomi, s. m. Nume generic pentru orice arbore sălbatic sau cultivat care produce fructe comestibile;
p. gener. copac, arbore. ◊
Pom de iarnă (sau
de Crăciun) = brad (sau alt conifer) împodobit cu daruri și ornamente, cu prilejul Crăciunului și al Anului nou.
Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc., care se poartă înaintea cortegiului mortuar (la morții necăsătoriți) până la cimitir și se înfige pe mormânt după ce s-au dat de pomană fructele, zaharicalele etc. de pe el. ◊
Expr. (
Fam.)
A fi în pom = a se afla într-o situație dificilă, precară (din punct de vedere material). –
Lat. pomus.pom (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pom (pómi), s. m. –
1. Arbore fructifer. –
2. Brad de Crăciun. –
3. Creangă care la înmormîntările tradiționale reprezintă arborele-vieții și trecerea pe lumea cealaltă. –
Mr.,
megl. pom. Lat. pōmus (Pușcariu 1349; Candrea-Dens., 1419; REW 6645),
cf. poamă. –
Der. pomet (
var. pomăt, mr. pomet),
s. n. (cantitate de fructe; livadă), care poate reprezenta direct
lat. pōmētum (Pușcariu 1350; Candrea-Dens., 1420; REW 6642),
cf. it. pometo; împomat, adj. (plantat);
pomușel, s. m. (mușchi, Bryum argenteum);
pomărit, s. n. (arboricultură).
Der. neol. pomicultor, s. m., din
fr. pomiculteur; pomicultură, s. f. (arboricultură);
pomolog, s. m. (arboricultor);
pomologie, s. f. (arboricultură).
pom (Dicționaru limbii românești, 1939)pom m. (lat.
pómus, arbore fructifer; it. sp. pg.
poma, pv.
pom, vfr.
pome. V.
poamă). Arbore fructifer.
Pom de mort, pomu mortuluĭ, ramură care, pe alocurea, se împodobește cu poame la morțĭ și se înfige pe mormînt.
Pomu Crăcĭunuluĭ răŭ zis îld.
arborele, copacu saŭ
bradu Crăcĭunuluĭ, că bradu nu e pom, ci copac. (Cauza e că s´a tradus după fr.
arbre și germ.
baum, care înseamnă „arbore”, nu „pom”. De alt-fel, obiceĭu împodobiriĭ braduluĭ la Crăcĭun nu e românesc. Obiceĭu românesc e
steaŭa).
Prov. Nicĭ salcia pom, nicĭ mojicu om.pom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pom s. m.,
pl. pomipom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pom m.
1. arbore roditor;
2. (
de mort), copăcel împodobit ce se face la praznice și se dă de pomană:
roșcove și smochine din pomul mortului CR. [Lat. POMUS].