pomenire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POMENÍRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de
a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment din trecut. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ◊
Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (
Înv. și
pop.) Aducere-aminte, amintire. –
V. pomeni.pomenire (Dicționaru limbii românești, 1939)pomeníre f. Comemorare, serviciŭ religios și pomană în onoarea unuĭ mort. Mențiune.
Fericitu întru pomenire, defunctu.
Veșnica pomenire, ultima rugăcĭune la înmormîntare.
pomenire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pomeníre s. f.,
g.-d. art. pomenírii; (parastase)
pl. pomeníripomenire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pomenire f.
1. amintire făcută de preot în onoarea unui mort.:
fericitul întru pomenire; 2. aducere aminte:
pomenirea numelui; 3. pomană:
făcând multe pomeniri cât a fost în vieață CR.