pomanagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POMANAGÍU, pomanagii, s. m. (De obicei
peior.) Persoană care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). –
Pomană +
suf. -agiu.pomanagiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pomanagiu, pomanagii adj. 1. persoană care cerșește / care trăiește din pomana altora.
2. (
d. fotbaliști) care joacă doar în zona din fața porții adverse; care nu se repliază în apărare.
pomanagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pomanagíu (
fam.)
s. m.,
art. pomanagíul; pl. pomanagíi, art. pomanagíii (-gi-ii)pomanagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pomanagiu m. (ironic) cel ce cere sau trăiește din pomană.
pomanagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)pomanagíŭ, -gĭoáĭcă s. (d.
pomană).
Iron. Care umblă după pomană.