pomană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcute cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊
Loc. adj. și adv. De pomană =
a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut;
b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊
Expr. A cere de pomană = a cerși.
A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (
Fam.) Ocazie binevenită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊
Expr. A umbla după (sau
a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate.
2. (În ritualul creștin) Praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas și la care de obicei se dăruiesc (săracilor) diverse obiecte (ale mortului); (
concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊
Expr. Ca la pomană = în mare număr.
3. Parastas. – Din
sl. pomĕnŭ.