polip - explicat in DEX

polip (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț și cu gura înconjurată de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. – Din fr. polype.

polip (Dicționar de neologisme, 1986)
POLÍP s.m. 1. Animal nevertebrat de apă care are capul înconjurat de tentacule. 2. Excrescență cărnoasă formată pe mucoasa nasului, a laringelui etc. [< fr. polype, cf. lat. polypus, gr. polypous < polys – numeros, pous – picior].

polip (Marele dicționar de neologisme, 2000)
POLÍP¹ s. m. 1. animal celenterat fixat, cu corpul în formă de săculeț, cu un orificiu buco-anal, înconjurat de tentacule. 2. excrescență pediculată, cărnoasă sau fibroasă, care apare pe mucoasa nasului, a laringelui etc. (< fr. polype)

polip (Marele dicționar de neologisme, 2000)
POLIP²(O)- elem. „polipi”. (< fr. polyp/o/-, cf. gr. polypous)

polip (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
políp/pólip s. m., pl. polípi/pólipi

polip (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PÓLIP (‹ fr., lat., germ.; {s} gr. polipous < polis „mai mulți” + pous „picior”) s. m. 1. (ZOOL.) Denumire dată celenteratelor fixate, care au formă de săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule la polul superior; se înmulțesc prin înmugurire sau diviziune și trăiesc solitar (ex. hidra, dedițelul-de-mare) sau în colonii (polipii coralieri, v. corali). 2. Tumoră benignă, pedunculată, care se dezvoltă pe o mucoasă (ex. p. nazal, p. colului uterin, p. rectali, p. colonului). În unele cazuri pot evolua spre tumori maligne (în special p. aparatului digestiv).

polip (Dicționaru limbii românești, 1939)
políp m. (fr. polype, d. lat. pólypus, polypi, care vine d. vgr. polýpus, polýpodos, cracatiță [!], polip, d. polýs, mult, și pûs, podós, picĭor. V. calapod). Zoofit acŭatic fără organe de locomoțiune, ca mărgeanu, idra ș. a. Med. Excrescență cărnoasă (vegetațiune) în nas, gît orĭ urechĭ.

polip (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
polip m. 1. clasă de zoofite, coprinzând animalele acvatice cari n’au organe speciale de locomoțiune, ca coralul, hidra, etc.; 2. în chirurgie: excrescență cărnoasă ce se formează mai ales pe mucoasele nasului, urechii, larinxului.