polarizare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de
a (se) polariza și rezultatul ei.
1. (
Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (
1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊
Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp.
Polarizare electrolitică (sau
electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului.
Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație al luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces.
2. (
Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine.
3. (
Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (
3). –
V. polariza.polarizare (Dicționar de neologisme, 1986)POLARIZÁRE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capătă însușirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizație. ♦ Proces fizic prin care raza de lumină își schimbă mișcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mișcare ondulatorie pe un singur plan.
2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (
p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare.
3. Diferențiere și dezvoltare în direcții deosebite a sensurilor unui cuvânt care avea inițial un singur înțeles. ♦ (
Fil.) Formare a unor termeni opuși polari. [<
polariza].
polarizare (Marele dicționar de neologisme, 2000)POLARIZÁRE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizație. 2. dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, inițial cu un singur înțeles. 3. (fil.) formare a unor termeni opuși, polari. 4. metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixați cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza)
polarizare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polarizáre s. f.,
g.-d. art. polarizắrii; pl. polarizắri