pogonărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POGONĂRÍT s. n. Impozit care se plătea în țările românești (
sec. XVII – XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță de vie, cu tutun sau cu porumb). –
Pogon +
suf. -ărit.pogonărit (Dicționaru limbii românești, 1939)pogonărít n., pl.
urĭ (d.
pogon).
Vechĭ. Bir pe pogonu de vite al unuĭ străin (în Mold. de la 1662-1764, în Munt. de la 1716-1744).
pogonărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pogonărít s. n.pogonărit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pogonărit n. dare dela pogonul de vie al cărui proprietar nu era pâmântean (în Mold. 1662-1764, în Munt. 1716- 1744).