pogan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (
Reg.)
1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos.
2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav.
3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. (Adverbial) Stâlcit, stricat. [
Acc. și:
pógan] – Din
sl. poganŭ, magh. pogány.pogan (Dicționaru limbii românești, 1939)pógan, -ă adj. (sîrb.
pógan, vsl.
poganŭ, păgîn, spurcat, d. lat.
pagánus. V.
păgîn, pîngăresc). Slut, urît:
om pogan, vorbă pogană. Adv.
A vorbi pogan.pogan (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pogán, -ă, adj. –
1. Mare, voinic, vânjos.
2. Crud, rău, fără milă. – Din sl. poganŭ, magh. pogány.
pogan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pogán (
reg.)
adj. m.,
pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogánepògan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pògan a. și adv. Mold. și Tr. slut, tare urît:
se vede că vorbim pogan și rău de tot CR. [Serb. POGAN, spurcat, murdar, lit. păgân (v.
pângări)].