poezie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (
concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc.
2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [
Pr.:
po-e-] – Din
fr. poésie.poezie (Dicționar de neologisme, 1986)POEZÍE s.f. 1. Arta de a scrie în versuri; creație, operă literară în versuri. ♦ Totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc.
2. (
Fig.) Caracterul poetic al unui peisaj, al unei întâmplări etc.; farmec, frumusețe, încântare. [Gen.
-iei. / < fr.
poésie, it.
poesia, cf. lat.
poesis, gr.
poiesis].
poezie (Marele dicționar de neologisme, 2000)POEZÍE s. f. 1. creație literară în versuri; arta de a scrie în versuri. ◊ totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (fig.) caracterul poetic al unui peisaj, al unei întâmplări etc.; farmec, frumusețe, încântare. (< fr.
poésie, lat.
poesis, it.
poesia, germ.
Poesie)
poezie (Dicționaru limbii românești, 1939)poezíe f. (fr.
poésie, lat.
poésis, vgr.
poiesis). Arta de a mișca fantazia și sentimentele pin [!] versurĭ (V.
proză):
a cultiva poezia. Frumuseță de fond și expresiune, indiferent dacă e în versurĭ orĭ proză:
Biblia e plină de poezie. Spectacul [!] măreț:
poezia uneĭ furtunĭ. Poemă (maĭ ales maĭ scurtă):
o poezie de Alexandri. Gen de poezie, de poemă:
poezia epică, lirică, dramatică. Totalitatea poemelor și poeziilor:
istoria poeziiĭ româneștĭ.poezie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)POEZÍE (‹
fr.,
lat.; {s}
gr. poiesis „creație”)
s. f. 1. Modalitate artistică, exprimând prin multitudinea de sensuri și valori sugestive ale cuvântului, prin limbajul concentrat, metaforic, o cunoaștere specifică, afectivă, a esențelor lumii reale; arta de a scrie versuri; creație literară în versuri.
P. a cunoscut de-a lungul epocilor o evoluție complexă, integrându-se tuturor genurilor (epic, dramatic), dar păstrându-și întotdeauna esența lirică, dezvoltând numeroase specii sub raport formal glosă, sonet, rondel ș.a.) sau tematic (
p. didactică, filozofică, socială ș.a.) și folosind diferențiat mijloacele prozodice și stilistice (vers clasic, vers alb). ♦ Operă în versuri, în general de mică întindere.
2. Ansamblul operei poetice aparținând unui poet, unei epoci, unui popor.
3. Caracter, aspect poetic (al unui peisaj, al unei situații, al unui colț de natură etc.); farmec, frumusețe încântătoare.
poezie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poezíe s. f.,
art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíilepoezie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poezie f.
1. limba sentimentului și a imaginațiunii, obișnuit supusă la o măsură regulată: în privința formei, ea poate fi artistică sau populară, cea din urmă totdeauna anonimă, reflectând modul de a cugeta și de a vedea al poporului;
2. arta de a compune poeme;
3. gen de poemă:
poezie lirică; 4. calitatea versurilor bune:
e multă poezie în psalmi; 5. se zice de o operă în proză plină de cutezare și de înălțime poetică:
e multă poezie în Cântarea României de Bălcescu; 6. ceeace este înalt, duios într´o operă de artă, într’o producțiune a naturei:
poezia unei furtuni; 7. totalitatea operelor în versuri compuse într’o limbă:
istoria poeziei române; 8. pl. scriere în versuri:
Poezii de Eminescu.