poetic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj.,
s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet.
2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație;
p. ext. impresionant, fermecător.
3. S. f. (Și adjectival, în sintagma
artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică.
4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (
1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din
ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique.poetic (Dicționar de neologisme, 1986)POÉTIC, -Ă adj. 1. Propriu, caracteristic poeziei, de poezie. ◊
Artă poetică v.
artă;
licență poetică v.
licență.
2. (
Fig.) Propriu a inspira un poet; (
p. ext.) încântător, minunat. //
s.n. Categorie estetică desemnând genul poetic. [Pron.
po-e-, pl.
-ci, -ce. / < lat.
poeticus, cf. fr.
poétique].
poetic (Marele dicționar de neologisme, 2000)POÉTIC, -Ă I.
adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) încântător, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetică desemnând genul poetic. III. s. f. 1. ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică. ◊ tratat despre creația poetică. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului. (< fr.
poétique, lat.
poeticus, it.
poetico, gr.
poietikos)
poetic (Dicționaru limbii românești, 1939)*poétic, -ă adj. (lat.
poéticus, d. vgr.
poietikós). Relativ la poezie:
formă poetică. Frumos par´c´ar fi în poezie:
descriere poetică. Licență poetică, abatere de la regulele limbiĭ saŭ versurilor. S. f. Știința care arată regulele poeziiĭ. Carte în care-s scrise aceste regule;
poetica luĭ Aristotele, Orațiŭ, Boileau. Adv. În mod poetic:
a scris poetic. La Cant.
poétic (subst.), poet.
poetic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj. 1. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet.
2. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație;
p. ext. impresionant, fermecător.
3. (Adjectival, în sintagma
artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. – Din
ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique.poetic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poétic adj. m.,
pl. poétici; f. poétică, pl. poéticepoetic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poetic a. care privește poezia, care e propriu poeziei:
stil poetic.