poet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și
f. 1. Persoană care compune poezii, autor de poezii.
2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (
1). – Din
ngr. poiitís, lat.,
it. poeta, fr. poète.poet (Dicționar de neologisme, 1986)POÉT, -Ă s.m. și f. Autor de poezii. ♦ Om cu fire, imaginație și sensibilitate de poet. [Pron.
po-et. / cf. fr.
poète, lat.
poeta].
poet (Marele dicționar de neologisme, 2000)POÉT, -Ă s. m. f. 1. autor de poezii. 2. om cu fire, imaginație și sensibilitate de poet (1). (< fr.
poète, lat., it.
poeta, germ.
Poet)
poet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)poét (poéți), s. m. – Autor de poezii.
Fr. poète. –
Der. poetic, s. m. (
înv., poet), din mgr. ποιητιϰός,
sec. XVIII;
poetic, adj., din
fr. poétique; poetastru, s. m., din
it. poetastro; poetiza, vb., din
fr. poétiser; poezie, s. f., din
fr. poésie.poet (Dicționaru limbii românești, 1939)*poét, poétă s. (lat.
poëta, d. vgr.
poietés, care vine d.
poiéo, fac). Persoană care scrie în versurĭ, care face poeziĭ:
Omer a fost cel maĭ mare poet, Safo a fost o poetă lirică. Persoană plină de imaginațiune poetică în expresiune:
Bossuet e de multe orĭ poet.poet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poét s. m.,
pl. poéțipoet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poet m. cel ce se consacră poeziei, cel care face versuri.