plug (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊
Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie
1. ◊
Expr. Acesta (sau
acela)
mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦
Fig. Ogor, pământ; țară.
2. (În sintagmele)
Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor.
Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren.
Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor.
Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățirea zăpezii de pe o cale de comunicație.
3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă.
4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza.
5. (
Reg.) Plugușor (
2). – Din
sl. plugŭ.plug (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plug (plúguri), s. n. –
1. Unealtă pentru arat. –
2. Obicei folcloric din ajunul Anului Nou, în care se merge pe la case, adesea cu un plug în miniatură, cîntîndu-se cîntece legate de muncile cîmpului. –
3. Vehicul de deszăpezit. –
4. Constelația Orion. –
Mr.,
megl. plug. Sl. plugŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 36; Miklosich,
Fremdw., 118; Cihac, II, 267; Cancel 23; Conev 68; Pascu, II, 205),
cf. bg.,
sb.,
cr. plug, ceh. pluh, pol. plug, rus. plugi, din
germ. Pflug. –
Der. plugar, s. m. (muncitor agricol; urător);
plugăraș, s. m. (flăcău care umblă cu uratul în ajunul Anului Nou);
plugări, vb. (a munci pămîntul, a ara; a se ocupa cu muncile cîmpului);
plugărie (
var. plugărit),
s. f. (ocupația plugarului);
plugăreasă (
var. plugăriță),
s. f. (țărancă);
pluguleț (
var. plugușor),
s. n. (obicei folcloric în ajunul Anului Nou; cîntecul care se cîntă cu acest prilej).
plug (Dicționaru limbii românești, 1939)plug n., pl.
urĭ (gep.
plŭg [de unde și vsl. bg. rus.
plugŭ], vgerm.
plóh, ngerm.
pflug, engl.
plough; [lat. d. germ.]
plovum). Mașină de arat compusă dintr´un rît (numit
brăzdar) de fer [!] (odinioară de lemn) purtat pe doŭă roate, trasă de vite și îndreptată din apoĭ [!] de un om care o ține de cele doŭă brațe ale eĭ (numite
coarne) și face ca brăzdaru să se înfigă în pămînt și să-l rîme. Plug în miniatură (numit și
plugușor) cu care umblă băețiĭ [!] la 31 Decembrie și urează noroc. (Azĭ îld. plug a rămas numaĭ
buhaĭu, care în ainte [!] însoțea plugu):
băețiĭ umblă cu plugu saŭ
cu buhaĭu. Rît colosal pe care-l împinge locomotiva ca să înlăture zăpada de pe șine.
plug (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plug s. n.,
pl. plúguriplug (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plug n.
1. unealtă de arat trasă de boi, cel mai important instrument agricol compus din cuțit, brăzdar, cormană, plaz, bârsă, grindeiu, coarne, potâng și rotile;
2. plugușor:
la sf. Vasile ne duceam cu plugul CR. [Slav. PLUGŬ].