ploua (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLOUÁ, pers. 3
plóuă, vb. I.
1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊
Expr. A ploua cu găleata (sau
ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi.
Plouă de varsă = plouă foarte tare.
A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura.
Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (
Fam.)
A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦
Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda.
2. Tranz. și
intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [
Pr.:
plo-ua] –
Lat. plovere (=
pluere).ploua (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plouá (-uă, plouát), vb. impers. –
1. A cădea ploaie. –
2. A cădea ceva din abundență. –
3. A plictisi, a supăra. –
Var. ortogr.
ploa. Mr. ploae, istr. plou. Lat. plovĕre, forma populară a lui
pluĕre (Pușcariu 1342; Candrea-Dens., 1413; Densusianu,
Hlr., 78; REW 6610), cu schimb de
conjug.,
cf. it. piovere (
senes. piovare, cf. Max Steffens,
Die Ausdrücke für Regen, Zürich 1935, 5),
prov.,
cat. ploure, fr. pleuvoir, sp. llover, port. chover. Mai există urme de
conjug. în -
ere: să plouă, în
Trans.,
să ploaie; plouă, în
Olt.,
ploaie. Var. ploa, este
înv. și incorectă.
Der. ploaie, s. f. (precipitație atmosferică; abundență, încărcătură de alice),
mr. ploae, megl. ploaiă, istr. ploie, din
lat. *plovia ‹
pluvia (Diez, I, 322; Diez,
Gramm., I, 155; Densusianu,
Filologie, 448; Tiktin; REW 6620),
cf. it. pioggia, prov. ploja, fr. pluie, sp. lluvia, port. chuva (reducerea
ploja în
lat., propusă de Pușcariu 1340; Candrea-Dens., 1415, nu putea conduce la rezultatul
rom.,
cf. Pascu,
Beiträge, 19);
ploicică (
var. ploiță),
s. f. (răpăială);
ploier, s. m. (pasăre, Squatarola squatarola);
plointe, adj. (
Olt., timp ploios), pe care Candrea îl leagă de
lat. pluentem, nu pare o ipoteză necesară;
ploios, adj. (cu ploaie);
plouat, adj. (ud; obosit, fără chef).
ploua (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!plouá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. plóuă; conj. prez. 3
sg. să plóuă; ger. plouấndplouà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plouà v.
1. se zice de apa ce cade din nori;
2. fig. a cădea în abundanță:
gloanțele dușmanului plouau asupra capetelor noastre. [Lat. PLOVERE (= PLUERE)].