ploșniță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plóșniță (plóșnițe), s. f. – (
Mold.) Păduche-de-lemn (Acanthia lectularia).
Sl. ploskŭ „turtit”,
cf. ploscă și
pol. ploszczyca, ceh. ploštice, rus. plosčica (Cihac, II, 266; Tiktin),
rus. bloščica (Pascu,
Arch. Rom., VII, 559). Cihac explică fonetismul
rom. cu ajutorul unei încrucișări cu
plesni „a pocni”,
cf. bg. pljusnica „bătut din palme”. Mai curînd e vorba de un
der. propriu
rom., din
sl. ploskŭ, cu
suf. -
niță, cf. beșniță. –
Der. ploșnițărie, s. f. (mulțime de ploșnițe);
ploșnicar, s. m. (plantă, Ranunculus orthoceras);
ploșnițare, s. f. (plantă, Actaea cimicifuga);
polușcă, s. f. (
Trans., ploșniță), din
mag. poloska (Tiktin).