plopiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLOPÍȘ, plopișuri, s. n. Pădure de plopi; loc cu plopi; plopărie. –
Plop +
suf. -iș.plopiș (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PLOPIȘ 1. Munții Plopișului, culme muntoasă în NV M-ților Apuseni, extinsă pe direcția NV-SE, între Barcău și Crișu Repede, alcătuită din roci cristaline și sedimentare neogene.
Alt. max.: 918 m (
vf. Măgura Mare). Parțial împăduriți fag și gorun), dar predominant ocupați de pășuni și fânețe.
Expl. de lignit (Derna, Voivozi, Vărzari, Borumlaca din
jud. Bihor și Ip, Zăuan din
jud. Sălaj). Cunoscuți și sub denumirea de
Muntele Șes. 2. Dealurile Plopișului, mare unitate deluroasă în N dealurilor Crișanei, situată între
C. Barcăului (V și N),
m-ții P. la E și
depr. Oradea-Vad-Borod (S). Sunt alcătuite din argile, marne argiloase, nisipuri loessoide ș.a., au culmi netede, deparate de văi, cu
alt. de 200-300 m și sunt acoperite cu păduri de gorun, cer și gârniță, precum și cu plantații de pomi fructiferi și viță de vie.
3. Com. în
jud. Sălaj, situată la poalele m-ților
P., în partea de V a
depr. Barcău, pe râurile Iaz și Valea Mare; 2.761
loc. (2003). Centru de cusături și țesături populare și de
prelucr. artistică a lemnului.
plopiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plopíș s. n.,
pl. plopíșuri